N-am mai scris de mult pe aici... :) chiar vroiam acum sa pun pagina asta offline; dar am recitit unul dintre texte si m-am razgandit... pagina asta e, pentru mine, ca o haina veche ce nu se mai potriveste cu stilul de azi, insa are un stil propriu care ma face s-o tin inca in dulap (etc ;) ...).
Apoi, n-am prea mai avut timp de reflectie interioara ... sau nu mi-am mai facut timp; totul depinde de noi pana la urma.
Anyway, am mai fost de doua ori in Ro de cand cu episodul de pe Dunare ... :) de data asta am luat avionul. E mai practic.
Si impresiile n-au mai fost la fel de puternice ca atunci cand am mers acolo dupa aproape 4 ani la distanta. Lucrurile nu m-au mai socat la fel de tare, insa tot dezamagita am ramas, ca dupa fiecare revenire. Oare se vor schimba vreodata lucrurile in bine in mod vizibil; nu doar in mici detalii?!
Sper ca da. Eu voi continua sa-mi vizitez locul de nastere pe masura timpului disponibil, insa doar atat.
June 2, 2009
June 14, 2008
Resita, CS, Romania
Am vrut sa scriu randurile astea inca de cand am aterizat pe aeroport aici, la intoarcerea din Romania. Aveam in minte atunci fiecare cuvant pe care vroiam sa-l scriu, fiecare imagine si emotie pe care vroiam sa le descriu. Acum, poate datorita faptului ca a trecut mai mult de o luna, lucrurile s-au mai asezat putin.
Poate ca ar trebui sa incep cu calatoria cu feribotul de la Vidin la Calafat. Imi daduse dureri de cap cu o saptamana inainte, cand nu reusisem sa gasesc niciunde informatii despre pretul unei calatorii si orarul feribotului. Pana la urma am observat ca nu este un orar fix; 'feribotul pleaca atunci cand e plin'... ceea ce s-a dovedit a fi, o data la 3 ore. Iar pretul, avand in vedere ca noi nu am trecut cu masina, ci doar ca pasageri, a fost 3 euro. Bineinteles ca nu primesti chitanta decat daca au vreo inspectie; iar uneori, daca platesti pt mai multi oameni, se intampla sa nu aiba rest si platesti mai ieftin. Totul e negociabil; si unde altundeva, decat la granita dintre doua tari sud est europene, poti observa procesul asta mai pe indelete?! :)
Imaginea de mai sus a fost una dintre primele peisaje vazute la intrarea in tara. E de la iesirea din Calafat. Nu mai avusesem de mult ocazia sa astept in trafic pana traverseaza pastorii cu turmele satenilor de prin imprejurimi...
Trebuie sa spun ca am fost coplesita de emotia reintoarcerii 'acasa' pentru o buna parte din calatoria spre Resita.
Printre picaturi, m-am bucurat foarte mult ca am avut putin timp sa oprim aproape de Orsova, chiar inainte de caderea noptii:
Drumul pana la Orsova a fost destul de lin si plictisitor din punctul de vedere al traficului, insa dupa Orsova a inceput cosmarul. Drumul era in constructie si se transformase in cosmarul tuturor ghinionistilor care erau nevoiti sa mearga in directia aia pentru a ajunge acasa. Noaptea se lasase deja si coloana cuprindea mai mult de 20 de automobile si camioane. Asa ca am avut timp destul pentru admirat peisajul; :) pacat insa de intuneric.
Starea drumului nu s-a imbunatatit decat cand am ajuns la Caransebes, iar pana atunci oboseala incepuse deja sa-si spuna cuvantul in cazul nostru.
Drumul spre Resita a fost o placere, fiind intr-o conditie de drum international, asa ca am ajuns acasa aproape pe nesimtite.
Cele doua zile care au urmat abia daca am avut timp sa respiram, vizitand aproape tot ce era de revazut atat prin oras, cat si prin imprejurimi.
Orasul mi s-a parut si 'schimbat' si 'la fel' in acelasi timp. Din punct de vedere imobiliar se vad multe schimbari, atat pentru comercianti, cat si pentru locuitori. Insa blocurile si ruinele uzinelor, Barzava, cat si atmosfera aparte (mai ales in zona din apropierea centrului) mi-au reamintit de zilele cand inca locuiam acolo.
Sfarsitul partii intai. Despre imprejurimile Resitei, data viitoare.
Poate ca ar trebui sa incep cu calatoria cu feribotul de la Vidin la Calafat. Imi daduse dureri de cap cu o saptamana inainte, cand nu reusisem sa gasesc niciunde informatii despre pretul unei calatorii si orarul feribotului. Pana la urma am observat ca nu este un orar fix; 'feribotul pleaca atunci cand e plin'... ceea ce s-a dovedit a fi, o data la 3 ore. Iar pretul, avand in vedere ca noi nu am trecut cu masina, ci doar ca pasageri, a fost 3 euro. Bineinteles ca nu primesti chitanta decat daca au vreo inspectie; iar uneori, daca platesti pt mai multi oameni, se intampla sa nu aiba rest si platesti mai ieftin. Totul e negociabil; si unde altundeva, decat la granita dintre doua tari sud est europene, poti observa procesul asta mai pe indelete?! :)
Imaginea de mai sus a fost una dintre primele peisaje vazute la intrarea in tara. E de la iesirea din Calafat. Nu mai avusesem de mult ocazia sa astept in trafic pana traverseaza pastorii cu turmele satenilor de prin imprejurimi...
Trebuie sa spun ca am fost coplesita de emotia reintoarcerii 'acasa' pentru o buna parte din calatoria spre Resita.
Printre picaturi, m-am bucurat foarte mult ca am avut putin timp sa oprim aproape de Orsova, chiar inainte de caderea noptii:
Drumul pana la Orsova a fost destul de lin si plictisitor din punctul de vedere al traficului, insa dupa Orsova a inceput cosmarul. Drumul era in constructie si se transformase in cosmarul tuturor ghinionistilor care erau nevoiti sa mearga in directia aia pentru a ajunge acasa. Noaptea se lasase deja si coloana cuprindea mai mult de 20 de automobile si camioane. Asa ca am avut timp destul pentru admirat peisajul; :) pacat insa de intuneric.
Starea drumului nu s-a imbunatatit decat cand am ajuns la Caransebes, iar pana atunci oboseala incepuse deja sa-si spuna cuvantul in cazul nostru.
Drumul spre Resita a fost o placere, fiind intr-o conditie de drum international, asa ca am ajuns acasa aproape pe nesimtite.
Cele doua zile care au urmat abia daca am avut timp sa respiram, vizitand aproape tot ce era de revazut atat prin oras, cat si prin imprejurimi.
Orasul mi s-a parut si 'schimbat' si 'la fel' in acelasi timp. Din punct de vedere imobiliar se vad multe schimbari, atat pentru comercianti, cat si pentru locuitori. Insa blocurile si ruinele uzinelor, Barzava, cat si atmosfera aparte (mai ales in zona din apropierea centrului) mi-au reamintit de zilele cand inca locuiam acolo.
Sfarsitul partii intai. Despre imprejurimile Resitei, data viitoare.
April 6, 2008
Inapoi in Ro..
:) Ne vedem in Ro intr-o luna. Din pacate nu voi sta decat 3 zile pentru ca nu am mai mult timp in perioada asta, insa promit sa repet experienta mai des pe viitor.
La plecare iau avionul din Timi, asa ca o sa incerc sa ne vedem, Ana!
Btw, multumesc pt comentarii; esti o scumpa, ca de obicei.
Take care, my friends!
:) Tinem legatura!
La plecare iau avionul din Timi, asa ca o sa incerc sa ne vedem, Ana!
Btw, multumesc pt comentarii; esti o scumpa, ca de obicei.
Take care, my friends!
:) Tinem legatura!
January 7, 2008
Site-ul e gata!! :)
In sfarsit pot spune ca am terminat de construit structura (actuala si de viitor apropiat) a site-ului myresitainfo.com ... :) si e foarte placut sentimentul dat de un proiect implinit.
Mi-a luat ceva timp pana cand am gasit conceptul pentru site care sa ma multumeasca, iar apoi ideile au inceput sa prinda viata si totul a devenit pana la urma realitate. Si bineinteles ca, pe langa conceptul original al site-ului, s-au adaugat si alte mici idei dragi mie, la care nu am mai vrut sa renunt.
Ei bine, a venit si clipa cand site-ul nu mai are pagini in constructie si pot sa spun ca e "complet"; desi sunt ferm convinsa ca voi mai adauga si alte segmente sau imbunatatiri pe viitor... insa pentru acum, a crescut mare. :) Spre bucuria mea.
Daca nu l-ai vazut inca si ai ajuns pe pagina asta din intamplare, nu ezita sa arunci o privire la http://www.myresitainfo.com. Si apoi spune-mi ce crezi (aici sau pe pagina de contact a site-lui).
Mi-a luat ceva timp pana cand am gasit conceptul pentru site care sa ma multumeasca, iar apoi ideile au inceput sa prinda viata si totul a devenit pana la urma realitate. Si bineinteles ca, pe langa conceptul original al site-ului, s-au adaugat si alte mici idei dragi mie, la care nu am mai vrut sa renunt.
Ei bine, a venit si clipa cand site-ul nu mai are pagini in constructie si pot sa spun ca e "complet"; desi sunt ferm convinsa ca voi mai adauga si alte segmente sau imbunatatiri pe viitor... insa pentru acum, a crescut mare. :) Spre bucuria mea.
Daca nu l-ai vazut inca si ai ajuns pe pagina asta din intamplare, nu ezita sa arunci o privire la http://www.myresitainfo.com. Si apoi spune-mi ce crezi (aici sau pe pagina de contact a site-lui).
December 23, 2007
asteptand Craciunul si Anul Nou
Stau in bucatarie si scriu aceste randuri ascultand colindele lui Hrusca. Mi-e greu sa nu ma imaginez in apartamentul parintilor mei, la cateva mii de kilometri departare, stand la povesti cu mama si mestecand diverse creme si aluaturi. Anul asta e al patrulea in care n-am ajuns "pe acasa".
Nostalgia e tot mai puternica de la an la an, iar zilele astea e de-a dreptul insuportabila. Mi-e dor de mirosul din casa, de aglomeratia din magazinele de la coltul blocului, de febra pregatirii mesei de Craciun, de colindatorii care de la an la an uitau tot mai multe versuri din colinde si de impodobirea bradului (ritualul meu preferat).
Cred ca iarna asta in loc de gripa, sufar de dor acut de casa.
:) si mi-e teama ca asta nu se vindeca doar cu o aspirina si supa de pui.
Se pare ca si anul asta nu-mi ramane decat speranta intr-un "la anul"; insa de data asta o sa ma asigur ca va deveni o certitudine.
Nostalgia e tot mai puternica de la an la an, iar zilele astea e de-a dreptul insuportabila. Mi-e dor de mirosul din casa, de aglomeratia din magazinele de la coltul blocului, de febra pregatirii mesei de Craciun, de colindatorii care de la an la an uitau tot mai multe versuri din colinde si de impodobirea bradului (ritualul meu preferat).
Cred ca iarna asta in loc de gripa, sufar de dor acut de casa.
:) si mi-e teama ca asta nu se vindeca doar cu o aspirina si supa de pui.
Se pare ca si anul asta nu-mi ramane decat speranta intr-un "la anul"; insa de data asta o sa ma asigur ca va deveni o certitudine.
November 17, 2007
New York, New York...
Parca mai ieri eram acolo. In New York, plimbindu-ma pe strazile din Manhattan, cascind gura la cladiri, sculpturi, vitrine, oameni in ipostaze nemaivazute, lasind atmosfera de pe strazi sa-mi intre in pori, sa ma domine, sa ma conduca spre descoperiri intamplatoare, insa cu atat mai mult fermecatoare.
Primul lucru pe care mi-l amintesc despre NY este drumul de aproape 4 ore cu autocarul dinspre Boston. Era un trafic lent si monoton, cu masini miscindu-se in stanga autocarului cu viteza melcului. Imi amintesc ca am vazut un barbat conducind si mincand orez dintr-un suport de mancare chinezeasca si folosind betisoare. Asta da indeminare!
Dupa tot plictisul cauzat de drum impactul cauzat de vederea blocurilor din Bronx a fost naucitor. Traseul autocarului trece prin Bronx pana sa ajunga in vestitul Time Square.
Iar vederea blocurilor din Bronx iti taie orice speranta; contrasteaza enorm cu impresia oricarui nou-venit despre vestitul New York. Te pune in tema cu "straturile" acestui oras. Iti dai seama ca nu e totul doar stralucire. Intr-un fel iti da o idee de cit de greu va trebui sa te lupti pentru a urca scara sociala, pentru a trai mai bine. Insa poate e doar imaginatia mea.
La jumatate de ora dupa impactul cu Bronxul, autocarul opreste in Time Square. Si acolo totul se schimba. Contrastul e naucitor. Lumini si reclame peste tot, oameni imbulzindu-se la fiecare aruncatura de bat, strigate si risete ce formeaza un fundal de spectacol. Si toata lumea face poze, in toate directiile si unghiurile posibile, copiindu-se unii pe altii, doar doar vor reusi sa pastreze un fragment din energia degajata de locul acesta "magic" pentru mai tarziu.
Time Square seara e pentru turisti. Ziua arata cu totul altfel. Nu mai putin impresionant, insa mai putin "magic".
O plimbare in Manhattan in timpul zilei, mai ales in zonele celebre din jurul Central Park, sau in sudul insulei, aproape de Podul Brooklyn, te lasa mai mereu dorind mai mult. Iar daca intri pentru o plimbare in Metropolitan Museum risti sa te indragostesti pe loc. Si merita sa intri.
Eu recomand oricui ajunge prin NY sa mearga macar la Metropolitan Museum. Pentru o prima impresie, pentru ca daca altceva nu va convinge sa va indragostiti de NY, acest muzeu o va face.
Nu-mi amintesc ce m-a facut sa scriu despre NY. Mi se ivesc cind si cind in gind amintiri despre orasul in care am trait aproape un an acum ceva vreme, insa mai mereu e ceva efemer si prezentul ma acapareaza intr-o secunda. Insa acum va ramane aici, poate si-a gasit locul. Poate voi mai scrie despre asta. La timpul potrivit...
Primul lucru pe care mi-l amintesc despre NY este drumul de aproape 4 ore cu autocarul dinspre Boston. Era un trafic lent si monoton, cu masini miscindu-se in stanga autocarului cu viteza melcului. Imi amintesc ca am vazut un barbat conducind si mincand orez dintr-un suport de mancare chinezeasca si folosind betisoare. Asta da indeminare!
Dupa tot plictisul cauzat de drum impactul cauzat de vederea blocurilor din Bronx a fost naucitor. Traseul autocarului trece prin Bronx pana sa ajunga in vestitul Time Square.
Iar vederea blocurilor din Bronx iti taie orice speranta; contrasteaza enorm cu impresia oricarui nou-venit despre vestitul New York. Te pune in tema cu "straturile" acestui oras. Iti dai seama ca nu e totul doar stralucire. Intr-un fel iti da o idee de cit de greu va trebui sa te lupti pentru a urca scara sociala, pentru a trai mai bine. Insa poate e doar imaginatia mea.
La jumatate de ora dupa impactul cu Bronxul, autocarul opreste in Time Square. Si acolo totul se schimba. Contrastul e naucitor. Lumini si reclame peste tot, oameni imbulzindu-se la fiecare aruncatura de bat, strigate si risete ce formeaza un fundal de spectacol. Si toata lumea face poze, in toate directiile si unghiurile posibile, copiindu-se unii pe altii, doar doar vor reusi sa pastreze un fragment din energia degajata de locul acesta "magic" pentru mai tarziu.
Time Square seara e pentru turisti. Ziua arata cu totul altfel. Nu mai putin impresionant, insa mai putin "magic".
O plimbare in Manhattan in timpul zilei, mai ales in zonele celebre din jurul Central Park, sau in sudul insulei, aproape de Podul Brooklyn, te lasa mai mereu dorind mai mult. Iar daca intri pentru o plimbare in Metropolitan Museum risti sa te indragostesti pe loc. Si merita sa intri.
Eu recomand oricui ajunge prin NY sa mearga macar la Metropolitan Museum. Pentru o prima impresie, pentru ca daca altceva nu va convinge sa va indragostiti de NY, acest muzeu o va face.
Nu-mi amintesc ce m-a facut sa scriu despre NY. Mi se ivesc cind si cind in gind amintiri despre orasul in care am trait aproape un an acum ceva vreme, insa mai mereu e ceva efemer si prezentul ma acapareaza intr-o secunda. Insa acum va ramane aici, poate si-a gasit locul. Poate voi mai scrie despre asta. La timpul potrivit...
ceva ce-am citit ieri
Am vrut sa scriu ieri despre asta, insa, ca de obicei, m-am luat cu alte lucruri si am lasat pe altadata.
"Rasfoiam" online ieri cateva dintre paginile Academiei Catavencu si am dat peste un articol publicat in blogul personal al unuia dintre redactorii ziarului.
Asta-i linkul: http://brizu.blogspot.com/2007/11/atentionare-cod-rosu-ninge-cu-zapada.html .
E de risu'-plinsu'. Autorul ironizeaza felul in care autoritatile romane sunt mereu prinse nepregatite in pragul unor evenimente de altfel previzibile. Si le face o sapuneala si mijloacelor media care in fiecare an se intrec in a prezenta care mai de care mai senzational consecintele nepregatirii corespunzatoare a autoritatilor.
Citesc destul de des ziarele online si mai mereu vad cate o harta cu diverse culori si cate un articol anuntind solemn un cod de o culoare sau alta.
As vrea sa vad in aceleasi ziare si articole in care autoritatilor competente li se atrage atentia ca: vine toamna (si ploile), vine iarna (si zapada), vine primavara (iar ploi), vine vara (si canicula); si ca trebuie luate masuri de bun simt.
Nu inteleg cum in fiecare iarna sute de oameni ramin blocati pe drum din cauza zapezii. Daca anul trecut un drum a fost blocat din cauza zapezii, oare anul asta nu se poate pune nisip sau sa fie trimise pluguri pt dezapezire cu o zi inainte (se presupune ca in ziua de azi vremea nu ne mai ia prin surprindere). Iar apoi drumurile se pot inchide pentru o zi-doua si oamenii pot intelege (nimeni nu cred ca se grabeste asa de tare incat sa riste pericolul inzapezirii pe drum).
Sunt lucruri atit de evidente si atat de fundamentale pentru o societate normala, insa daca privesc problemele tarii in ansamblu imi dau seama ca nimanui nu-i pasa indeajuns. Si e pacat.
"Rasfoiam" online ieri cateva dintre paginile Academiei Catavencu si am dat peste un articol publicat in blogul personal al unuia dintre redactorii ziarului.
Asta-i linkul: http://brizu.blogspot.com/2007/11/atentionare-cod-rosu-ninge-cu-zapada.html .
E de risu'-plinsu'. Autorul ironizeaza felul in care autoritatile romane sunt mereu prinse nepregatite in pragul unor evenimente de altfel previzibile. Si le face o sapuneala si mijloacelor media care in fiecare an se intrec in a prezenta care mai de care mai senzational consecintele nepregatirii corespunzatoare a autoritatilor.
Citesc destul de des ziarele online si mai mereu vad cate o harta cu diverse culori si cate un articol anuntind solemn un cod de o culoare sau alta.
As vrea sa vad in aceleasi ziare si articole in care autoritatilor competente li se atrage atentia ca: vine toamna (si ploile), vine iarna (si zapada), vine primavara (iar ploi), vine vara (si canicula); si ca trebuie luate masuri de bun simt.
Nu inteleg cum in fiecare iarna sute de oameni ramin blocati pe drum din cauza zapezii. Daca anul trecut un drum a fost blocat din cauza zapezii, oare anul asta nu se poate pune nisip sau sa fie trimise pluguri pt dezapezire cu o zi inainte (se presupune ca in ziua de azi vremea nu ne mai ia prin surprindere). Iar apoi drumurile se pot inchide pentru o zi-doua si oamenii pot intelege (nimeni nu cred ca se grabeste asa de tare incat sa riste pericolul inzapezirii pe drum).
Sunt lucruri atit de evidente si atat de fundamentale pentru o societate normala, insa daca privesc problemele tarii in ansamblu imi dau seama ca nimanui nu-i pasa indeajuns. Si e pacat.
November 16, 2007
despre onestitate
Cît de oneşti trebuie să fim cînd ne spunem ofurile în faţa celor apropiaţi?! Există o limită?!
Cîteodată cred că totul depinde de situaţie şi de cît de tare "ne doare" o problemă sau alta. Mereu ni se inoculează să fim oneşti, să spunem ce gîndim, să fim deschişi şi să-i lăsăm pe oameni să ne vadă aşa cum suntem, "the real us". Scopul exerciţiului fiind ca cei din jur să ne perceapă exact aşa cum suntem, cu toate nuanţele pe care ar trebui sa le etalăm cu mîndrie.
Însă cred că ceva nu e tocmai in regulă cu metoda asta; ce ne facem cînd faptul că ne vărsăm năduful ne aduce liniştea sufletească mult rîvnită, însă pentru ceilalţi are exact efectul opus?! Ce ne facem cînd opiniile noastre se bat cap în cap cu opiniile celor cărora le împărtăşim?! Există o cale de mijloc cînd vine vorba de diferenţe de opinii?! Cine decide?! Cum se ajunge la un compromis?! În definitiv fără o cale de mijloc ce mai avem, ce ne mai rămîne?!
Şi apoi, gîndind retrospectiv, oare a meritat?!
Cîteodată cred că totul depinde de situaţie şi de cît de tare "ne doare" o problemă sau alta. Mereu ni se inoculează să fim oneşti, să spunem ce gîndim, să fim deschişi şi să-i lăsăm pe oameni să ne vadă aşa cum suntem, "the real us". Scopul exerciţiului fiind ca cei din jur să ne perceapă exact aşa cum suntem, cu toate nuanţele pe care ar trebui sa le etalăm cu mîndrie.
Însă cred că ceva nu e tocmai in regulă cu metoda asta; ce ne facem cînd faptul că ne vărsăm năduful ne aduce liniştea sufletească mult rîvnită, însă pentru ceilalţi are exact efectul opus?! Ce ne facem cînd opiniile noastre se bat cap în cap cu opiniile celor cărora le împărtăşim?! Există o cale de mijloc cînd vine vorba de diferenţe de opinii?! Cine decide?! Cum se ajunge la un compromis?! În definitiv fără o cale de mijloc ce mai avem, ce ne mai rămîne?!
Şi apoi, gîndind retrospectiv, oare a meritat?!
de incercare
"Incercarea moarte n-are"... cel putin asa-mi zic eu de fiecare data cand plictiseala imi da tircoale si vreo noua idee imi face cu ochiul. Si uite asa incep si-mi fac planuri; prima data le croiesc amanuntit la mine-n cap (doar n-o sa sar cu capul inainte), despic firul in patru de zece ori, apoi decid ca trebuie sa actionez spontan si-i dau inainte ... cu idea. Si nu stiu cum se intampla ca mereu m-arunc in miezul problemei, pe jumatate legata la ochi, si pana ma dezmeticesc am luat deja cateva decizii gresite; ca sa nu mai spun ca de multe ori vorbeste gura fara mine.
Asa ca in ciuda despicarii firului in patru (care de fapt e un proces de despicare in patru a impulsului de a despica firul in patru), ajung sa ma trezesc ca am plecat la razboi fara pusca, mai precis fara un plan.
Modul asta de comportare ma defineste atit de mult, incat pot spune (fara sa ma gandesc prea mult) ca aproape fiecare decizie importanta din viata mea a fost luata in felul asta.
Ce gasesc eu productiv in a analiza la nesfarsit situatii ipotetice inca nu mi-am dat seama, insa un lucru stiu sigur, inca nu m-am dezvatat de narav.
Si cand ma gandesc ca citatul de la inceputul textului n-are legatura cu restul, imi vine sa rad.
E tipic (pentru mine). Insa nu ma dau batuta. Am decis asa din senin sa-mi deschid un blog ... fara sa ma gandesc prea mult... m-am decis sa incerc. Cu ce rezultat? Vom vedea ...
Asa ca in ciuda despicarii firului in patru (care de fapt e un proces de despicare in patru a impulsului de a despica firul in patru), ajung sa ma trezesc ca am plecat la razboi fara pusca, mai precis fara un plan.
Modul asta de comportare ma defineste atit de mult, incat pot spune (fara sa ma gandesc prea mult) ca aproape fiecare decizie importanta din viata mea a fost luata in felul asta.
Ce gasesc eu productiv in a analiza la nesfarsit situatii ipotetice inca nu mi-am dat seama, insa un lucru stiu sigur, inca nu m-am dezvatat de narav.
Si cand ma gandesc ca citatul de la inceputul textului n-are legatura cu restul, imi vine sa rad.
E tipic (pentru mine). Insa nu ma dau batuta. Am decis asa din senin sa-mi deschid un blog ... fara sa ma gandesc prea mult... m-am decis sa incerc. Cu ce rezultat? Vom vedea ...
Subscribe to:
Posts (Atom)
